Aurelian Pavelescu, fost președinte al PNȚCD, s-a ales cu o plângere penală la DNA, pentru ”vânzarea frauduloasă” a sediului istoric al partidului. Plângerea a fost depusă de Asociația Clubul Național Țărănist-PNȚCD, se arată într-un comunicat remis presei.
Aurelian Pavelescu este acuzat, în plângerea depusă la DNA, de săvârșirea infracțiunii de folosire a autorității pe care a deținut-o în Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat, pentru obținerea pentru sine și pentru altul de foloase necuvenite.
”Concret, în data de 19 decembrie 2014 s-a încheiat contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.3353 din 20 dec. 2014 de biroul notarial BNP Banu Camelia, intenția de a vinde a PNȚCD fiind exprimată printr-un proces verbal al CNC din 04 decembrie 2014. Autorii au facut fals în declarații, deoarece hotărârea CNC din 4 decembrie 2014 era nestatutară și nelegală și pentru că imobilul era supus unei interdicții legale de înstrăinare prevazută de art.12 alin.1 lit.f din Legea 334/2006.
Imobilul a fost vândut către interpuși, iar ulterior ulterior a fost vândut către SC ICON CORPORATION CONSULTANT ENERGY DESINGN SA, cu sediul social în București, str. Cap. Gheorghe Caplan nr. 19 Sector 1 , care apare acum în Cartea Funciară ca fiind ultimul cumpărător al acelui imobil”, se arată în comunicatul de presă.
În raport cu condițiile concrete în care s-a realizat, ”vânzarea sediului istoric al PNȚCD este o afacere oneroasă, derulată de Aurelian Pavelescu, în interes personal, pentru realizarea căreia s-a folosit de calitatea de președinte al PNȚCD”, se arată în comunciatul semnat de Mihai Grigoriu, de la Asociația Clubul Național Țărănist - PNȚCD.