Antena 3 CNN Actualitate Planetariul digital care ajută elevii să descopere tainele Universului va fi deschis și pentru public

Planetariul digital care ajută elevii să descopere tainele Universului va fi deschis și pentru public

planetariu digital nordic elite school
Planetariu digital la Nordic Elite School. Sursă foto: Captură foto Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Iul 2024   •   11:15

Planetariul Nordic Elite School, inaugurat de o școală privată din Capitală, va fi deschis și pentru publicul larg. Până pe 1 septembrie, elevii și studenții pot călători, în premieră, prin Univers. 

Corina Dumitrescu, președintele Universității Creștine Dimitire Cantemir și fondatorul Școlii Nordic Elite School: „Scopul e ca să asigurăm devenirea spirituală pe calea eternității a elevilor și studenților. Sunt două căi: calea credinței în Dumnezeu și calea științei. Elevii au și calea științei din acest moment. Ei vor învăța despre stele, constelații, planete, Univers. Au și proiecții din disciplinele de știință la nivel de gimnaziu. Îi vor ajuta foarte mult și proiectul s-a realizat grație doamnei coordonator de proiect doctor Gabriela Gurău.”

Gabriela Gurău, coordonator de proiect: „Se pot vedea toate planetele, dar softul este rodul muncii unei firme specializate pe planetarii, care este numărul 1 mondial acum și în acest soft s-au cumulat atât experiența lor, cât și toate datele științifice pe care de-a alungul timpului firma le-a conectat în mai multe baze de date, una dintre ele fiind cea a NASA. Softul ste perfectibil de la un an la altul, dar ce am instalat aici e cel mai modern din țară și unicitatea lui e extraordinară, datorită faptului că e primul planetariu din București, primul dintr-o școală din România cu scop didactic. Își va atinge cu siguranță aceste obiective, iar faptul că s-a deschis în clădirea unde își desfășoară activitatea Universitatea Creștină este un atuu în plus, pentru că și studenții, dar și elevii au acces la aceste baze de date. În curând va fi disponibil și pentru publicul larg.”

Acesta este un planetariu digital, care va fi deschis până pe data de 1 septembrie pentru copii, și va fi deschis ulterior și pentru publicul larg.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close