Premierul Nicolae Ciucă a anunțat la începutul ședinței de Guvern că aproape jumătate de milion de pensionari riscau să piardă dreptul la compensarea medicamentelor odată cu majorarea de 10% a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie.
„Vom crește astăzi plafonul veniturilor până la care pensionarii vor beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor”, a spus Ciucă.
Potrivit acestuia, începând cu 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri până la 1.429 de lei pe lună, inclusiv, vor beneficia de această măsură de sprijin.
Pensiile românilor vor întârzia în ianuarie. Poșta Română explică de ce s-a decalat distribuirea banilor
Compania Națională Poșta Română informează că, în luna ianuarie, distribuirea pensiilor se va decala cu două zile, urmând a fi realizată în perioada 6 - 17 ianuarie 2022.
Acest lucru se explică prin faptul că banii pentru drepturile sociale vor fi virați în conturile Poștei Române începând cu 4 ianuarie, așa cum se întâmplă la fiecare început de an.
Într-o lună obișnuită, Poșta Română primește prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Partenerii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice vor vira contravaloarea drepturilor de protecție socială, în conturile Poștei Române, cu o decalare de câteva zile, ca la orice început de an, precizează un comunicat.
Transformarea acestora în cash și distribuirea în gențile fiecărui factor poștal durează aproximativ trei zile. Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR) va fi următorul:
- la domiciliu: în perioada 6 – 17 ianuarie 2022;
- la ghișeele subunităților poștale: până în data de 19 ianuarie 2022.
“Salariații Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a face posibilă distribuirea pensiilor într-un timp cât mai scurt, având în vedere situația specială în care ne aflăm în luna ianurie, ca urmare a închiderii de an din instituțiile statului.
Este o situație excepțională și subliniem faptul că Poşta Română își respectă, intotdeauna, angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poştei Române.