Antena 3 CNN Actualitate Eroism în larg, în ajun de Crăciun. Un comandant de navă român a salvat zece oameni de la moarte. Destinul uluitor al ofiţerului Dinu

Eroism în larg, în ajun de Crăciun. Un comandant de navă român a salvat zece oameni de la moarte. Destinul uluitor al ofiţerului Dinu

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 21:52 25 Dec 2020 Modificat la 21:52 25 Dec 2020
o_1eqdma88vs0n7u1f33r6jb8gb.jpg
Sursa foto: Hepta

Sindicatul Liber al Navigatorilor anunţă că nava JPO Pisces sub pavilion liberian, comandată de românul Constantin Dinu, se afla în marş din Singapore spre China, atunci când a fost contactată, pe data de 22 decembrie, de Centrul de Coordonare pentru căutare şi salvare pe mare pentru a participa la operaţiunile vizând echipajului navei Dong Yang.

Cei de pe Dong Yang abandonaseră nava lovită de ciclonul Krovanh.

Este vorba de opt filipinezi şi doi chinezi de pe Dong Yang au reuşit să se urce într-o plută de salvare, dar au rămas fără comunicare.

Salvare pe mare în condiţii dificile, sub comanda unui ofiţer român

"După aproximativ 12 ore de căutare, nava comandată de românul Constantin Dinu a reuşit găsirea plutei de salvare cu cei zece naufragiaţi care erau epuizaţi, cu semne vizibile de slăbiciune.

Operaţiunea de preluare a celor zece navigatori de pe Dong Yang s-a desfăşurat cu greutate din cauza vântului puternic şi mării agitate, pentru că în zonă continua să se manifeste ciclonul Krovanh.

Cu multă responsabilitate şi pregătire, echipajul navei JPO Pisces a reuşit să îi îmbarce pe toţi cei zece navigatori în siguranţă şi să le dea ajutorul şi monitorizarea necesare în astfel de cazuri.

Nava s-a îndreptat către portul Yantian (China) pentru descărcare şi debarcarea celor salvaţi", se arată în comunicatul Sindicatului Liber al Navigatorilor, potrivit news.ro.

Comandantul Dinu a supravieţuit acum 31 de ani unei furtuni pe mare în ajun de Crăciun

Sursa citată menţionează că în urmă cu 31 de ani Constantin Dinu, pe când era tânăr ofiţer, a reuşit să se salveze după ce nava pe care se afla s-a scufundat în urma unei furtuni. 

"Acum 31 de ani, pe data de 24 decembrie 1989, comandantul Constantin Dinu, pe atunci tânăr ofiţer, se afla pe nava Topoloveni care, lovită de furtună, s-a scufundat în largul Golfului Muros din apropierea capului Finisterre (Spania) cu 28 de navigatori români la bord.

14 dintre ei s-au salvat, 13 fiind daţi dispăruţi şi unul fiind găsit înecat.

Constantin Dinu a fost printre cei norocoşi care au supravieţuit acestui tragic accident. Întâmplător sau nu, în jurul aceleiaşi date, dar cu 31 de ani mai târziu, Constantin Dinu, de astă dată în calitate de comandant de navă, a participat la salvarea a zece navigatori din ghearele morţii", precizat Sindicatul Liber al Navigatorilor. 

Conform sursei citate, la bordul navei JPO Pisces se mai află un român, ofiţerul mecanic Gheorghe Marius Andrei.

×
x close