Piloții amenință cu perturbări ale traficului aerian în cea mai aglomerată perioadă a anului. Mii de zboruri au fost anulate anul acesta, din cauza lipsei de personal și a inflației galopante.
Piloții au votat în proporție de 97% pentru organizarea unei greve fără precedent, pentru a-i obliga pe directorii companiei să accepte cerințele angajaților.
Sindicatul piloților din Germania cere o creștere salarială de 5,5% în acest an pentru piloți dar și o structură salarială uniformă pentru tot personalul acestei companii.
Este pentru prima dată când piloții vor să organizeze o astfel de grevă, după ce, pe data de 28 iulie, personalul de la sol al companiei a organizat o grevă de amploare în urma căreia Lufthansa a fost obligată să anuleze 1000 de zboruri. Atunci, 134.000 de pasageri au fost afectați.
Mulți se tem că această situație tensionată ar putea avea un efect de domino, deoarece sunt mai mulți piloți ai mai multor companii care amenință cu greva.
De exemplu, piloții Ryanair amenință cu greva timp de patru zile pe săptămână, începând cu data de 8 august. Pe de altă parte, piloții companiei British Airways amenință cu trei greve în luna august, în plin sezon estival.
Cu alte cuvinte, Europa ar putea fi paralizată și multă zboruri ar putea fi anulate în continuare.