Piaţa Crâng din Buzău a ars duminică noapte din temelii. Incendiul se pare că a izbucnit din cauza unor tineri care au aruncat cu petarde în interior. Flăcările s-au extins foarte repede, iar paznicul pieţei în loc să cheme pompierii, a încercat să le stingă singur.
Incendiul a fost provocat de câţiva tineri care au aruncat cu petarde pe un stand de produse electronice. Focul a cuprins jumătate din piaţă, care are în total o suprafaţă de 600 de metri pătraţi.
Pagubele totale depăşesc câteva zeci de mii de lei. În total, pe lângă tarabe, a mai ars marfa din 4 magazine şi dintr-un bar. O maşină parcată în apropiere a fost, de asemenea, distrusă de incendiu.