”Face ce trebuie, Ministerul și fermierii fac ce trebuie, cu excepția pe care ați văzut-o și, evident, la care nu putem să fim pasivi, spunând că din nefericire apar unele excepții care au fost mediatizate și au fost descoperite de instituțiile statului, dar acestea sunt cazuri izolate, pentru că în țară avem zeci de mii de fermieri care cultivă legume. Numai pe programul de tomate sunt peste 22.000 de fermieri.
Analizele se fac de către Autoritatea Sanitar-Veterinară și aceste analize se fac de către instituția statului”, a spus ministrul Agriculturii.
Cu toate astea, ANSVSA susține că face analize doar atunci când i se solicită.
”Sunt două lucruri separate aici. În primul rând, sunt două autorități ale statului, una este Autoritatea Fito-Sanitară și alta este Autoritatea Sanitar-Veterinară. Ceea ce au spus cei de la Autoritatea Sanitar-Veterinară este corect. Autoritatea Fito-Sanitară urmărește producția indigenă, urmărește produsele pe care le fac fermierii.
Există și legislație în domeniu, există și acest program care te obligă să ții evidența substanțelor pe care le folosesc, întrucât le plantele în general sunt și ele atacate de dăunători”, a mai spus Petre Daea.