Antena 3 CNN Actualitate Peste 9.000 de persoane au mers în unităţile ANAF să-şi revendice premiul la loteria fiscală. Vezi la cât a ajuns premiul

Peste 9.000 de persoane au mers în unităţile ANAF să-şi revendice premiul la loteria fiscală. Vezi la cât a ajuns premiul

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:36 21 Apr 2015 Modificat la 17:36 21 Apr 2015
poza.jpg
Aproape 9.150 de persoane au depus cereri pentru revendicarea premiilor la prima loterie a bonurilor fiscale organizată în România, câştigul ajungând astfel la 109 lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor centralizate la finele săptămânii trecute.
   
Cei care deţin unul sau mai multe bonuri fiscale emise la 7 februarie, cu valori între 6,00 lei şi 6,99 lei - date rezultate în urma extragerii - , se pot prezenta în continuare la unităţile ANAF, cu bonurile în original şi o copie a actului de identitate, termenul de revendicare fiind 13 mai. Premiile vor fi acordate în termen de trei luni.
   
Fondul total de premii este de un milion de lei, care se va împărţi în mod egal la numărul total de bonuri câştigătoare şi validate de ANAF.

Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, de Sărbători.
   
La extragerile lunare participă bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară. La extragerile ocazionale participă bonurile fiscale emise într-un interval stabilit prin ordin al ministrului Finanţelor.

Citeşte şi
:

Statul se gândeşte să schimbe modul de funcţionare a Loteriei Fiscale

×
x close