Potrivit criteriilor stabilite în memorandumul transmis de MAI către Prefecturile din ţară, în judeţul Bistriţa-Năsăud un număr de 8.646 de persoane nu ar fi trebuit să se regăsească pe listele electorale la referendumul pentru demiterea preşedintelui României, din 29 iulie.
Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Nastasia Ani Bob, a declarat, duminică, că cele mai multe, 5.838 reprezintă persoane ale căror acte de identitate au expirat şi nu au mai fost reînnoite.
"Pe listele electorale permanente au fost identificate 197 de persoane decedate, 961 de persoane se încadrează la punctul persoane care se identifică la un domiciliu într-un număr ce nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi numărul de camere ale imobilului, 5.838 de persoane cu actele de identitate expirate, una care şi-a pierdut dreptul de vot prin decizii judecătoreşti. Mai avem 1.580 de persoane cu reşedinţa sau domiciliul în străinătate, 19 care şi-au schimbat numele prin căsătorie/divorţ pe cale administrativă, 49 care şi-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din lista localităţii rezidenţei anterioare şi încă o persoană care domiciliul în străinătate", a declarat prefectul Nastasia Ani Bob.
"Toate aceste informaţii le avem de la primari, iar unii, în special cei de la PDL, au scris zero în dreptul fiecărei rubrici pe care i-am rugat să o completeze", a spus ea.
Datele centralizate la nivelul Prefecturii au fost transmise Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Ministrul delegat al Administraţiei, Radu Stroe, a declarat, duminică, referitor la actualizarea listelor electorale, că s-au primit toate datele din teritoriu şi că acestea sunt de natură să răstoarne situaţia de la Curtea Constituţională (CC) în legătură cu referendumul din 29 iulie.