Multe din ogoarele României au rămas goale. Şi puţini sunt ţăranii care se mai încumetă să le lucreze. Cei care o fac se chinuie cu tehnologie veche de sute de ani. N-au de ales. Doar aşa îşi pot permite o bucată de pâine.
Doamna Ilinca are 77 de ani. Sleită de puteri şi cu chip obosit, bătrâna abia îşi mai poate căra sapa la deal. Are acolo 10 ari de vie. În drumul spre bucăţica ei de pământ, doamna Ilinca face inventarul.
„Ce vii erau pe-aici! Ceasla, Otonel.... Acum, nu a mai muncit nimeni. Când le-o dat via şi s-a împărţit de la CAP, toată lumea a venit şi a ţinut-o. Alţii au murit şi au lăsat-o pârloagă. Dar cine mai pune, dom'le, dacă satul asta este vai de cozonacul lui? Cine, cine oare?”, se întreabă bătrâna.
Greu de spus într-o ţară în care lipsa banilor şi gustul străinătăţii au reuşit să potolească setea de pământ. Bătrâna nu se lasă. Are viţă nobilă, iar vinul făcut în ograda ei se vinde bine. Cu patru lei litrul. Aşa mai strânge bani pentru înmormântare.
„Dacă nu pui apă şi zahăr, faci numai 60-80 de deca de vin, daca pui apă şi zahăr, faci şi 100. Dar eu nu pun, dintr-astea eu nu pui... Nu, nu, nu. Natural, natural, ştiţi cum sare mărgelele în sus?”, spune doamna Ilinca, cu zâmbetul pe buze.
Nu se plânge nici de muncă, nici de hrană. Un gospodar nu va muri niciodată de foame. Îl va proteja chiar pământul pe care l-a muncit cu sudoarea frunţii: „Mai vin o săptămână iar la vie, o săptămână în grădină, o prăşesc şi pe aceea. Am pus şi pepeni în grădină. Hrana o am bună. Nu-mi mai trebuie nimic. Sănătate şi un sfârşit de la Dumnezeu”.
Nici nu-i trece prin cap să-şi vândă ogorul, chiar dacă nu prea mai are cui să-l lase moştenire. La vie lucrează şi Domnica Bulgaru. Corpul i-a fost răpus de boală, dar chiar şi aşa, n-a renunţat la singura sursă de hrană. Chiar dacă pe deal, doar doi-trei ţărani se mai îngrijesc de pământ.
„De la deal e pârloagă, în partea cealaltă, e pârloagă, până încolo sunt pârloage. De ce, doamnă? De ce nu mai lucrează lumea pământul? Îi lumea puturoasă, tineretul se duce la ajutor social, adună gunoaiele, vine luna, iau banii”, explică doamna Domnica.
Cu puţinii bani de la ajutor social, tinerii se îngrămădesc la cârciumă. Zi de zi, fac politică în faţa unei sticle de bere şi a unei pungi de seminţe. Şi-şi plâng de milă. Niciunul n-ar lua sapa din spinarea doamnei Ilinca. Aşteaptă însă o minune.
Pământ au de unde munci. În România, ţară cu soluri fertile şi recolte care ar putea hrăni întreaga Europă, peste 500 de mii de hectare de teren agricol au căzut pradă buruienilor. În loc de grâu, cresc mărăcini.
Proprietarii lor fie au murit, fie au fugit în lume. Nu aveau nici bani şi nici tehnologie să-l lucreze. Iar gândul că vor rămâne o viaţă la mila vremii i-a văduvit de puteri. Mai ales că anul trecut, an de secetă, au pierdut aproape tot.
Dar statul caută soluţii. Din pământul nelucrat pierdem în fiecare an milioane de euro la bugetul de stat. Bani care, de exemplu, ar putea fi folosiţi pentru investiţii şi sisteme de irigaţii. Poate aşa, o să producem mai mult şi mai bine. Până atunci, România stă şi visează la recoltele record de acum 25 de ani.
