Românii care au reuşit să plece din Libia povestesc cu greu despre infernul din care au scăpat ca prin minune. Fericiţi că au scăpat de coşmar, oamenii nici nu se mai gândesc că au fost nevoiţi să lase în urmă bunurile agonisite de-alungul anilor.
Alţi români au ajuns la Kiev şi, respectiv, Budapesta. În total, potrivit Naţiunilor Unite, aproape 100.000 de străini au fugit din Libia de la declanşarea revoltelor. În acest timp, libienii continuă lupta împotriva regimului lui Moammar Gaddafi.
Un Consiliu Naţional Independent a fost înfiinţat în oraşul Benghazi din estul ţării, controlat, de mai multe zile, de insurgenţi.
Casa lui Gaddafi din Benghazi, al doilea oraş din Libia a fost devastată de manifestanţii care susţin că au început să controleze întreaga zonă. Gaddafi spune însă că libienii au renunţat la revolte şi că "'ţara este calmă".
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat sancţiuni severe împotriva lui Gaddafi ale cărui proprietăţi din străinătate au fost puse sub sechestru. De asemenea, Marea Britanie a anunţat blocarea bunurilor liderului libian şi ale familiei sale. Parisul a promis trimiterea de ajutoare umanitare imediate către Benghazi. Iar Statele Unite şi NATO vor să impună restricţii de zbor deasupra Libiei.