Antena 3 CNN Actualitate Peste 540 de spitale vor fi în grevă de avertisment luni. Mesajul medicilor pentru pacienți: Dacă nu aveți urgență, nu veniți la spital

Peste 540 de spitale vor fi în grevă de avertisment luni. Mesajul medicilor pentru pacienți: Dacă nu aveți urgență, nu veniți la spital

G.M.
3 minute de citit Publicat la 07:36 16 Iul 2026 Modificat la 12:28 16 Iul 2026
medici semneeaza pentru greva
Peste 400 de spitale vor intra în grevă de avertisment luni. FOTO: Faebook Federația Sanitas

UPDATE Peste 540 de spitale din toate județele țării se vor alătura grevei de avertisment din sănătate, programată luni, 20 iulie. Va fi prima acțiune de acest fel din ultimii 20 de ani. În intervalul orar 9:00–11:00, angajații vor ieși în fața unităților medicale, în semn de protest, iar activitatea va fi întreruptă timp de două ore. Nu se vor face internări și nu se va participa la operațiile programate, tratamentele sau consultațiile care nu reprezintă urgențe.

UPDATE 11.00 Iulian Pope, președintele federației Sanitas, a declarat că angajații lucrează în cele mai dificile condiții din ultimii 20 de ani, pe fondul blocării angajărilor și al reducerii unor beneficii.

„Sistemul sanitar este sub asediu de câțiva ani. Avem posturile blocate, iar colegilor mei li s-a limitat accesul la indemnizația de hrană și la voucherele de vacanță”, a declarat liderul sindical.

Potrivit acestuia, Guvernul a fost informat încă din 11 iunie despre intenția sindicaliștilor de a declanșa greva. Federația a parcurs procedurile prevăzute de Legea dialogului social și a notificat 523 de unități medicale. Inspectoratele teritoriale de muncă și Ministerul Muncii au fost, de asemenea, anunțate în legătură cu acțiunile de protest.

Prima etapă va fi greva de avertisment din 20 iulie, obligatorie înaintea declanșării grevei generale. Dacă revendicările angajaților nu vor fi soluționate, protestul va continua, din 28 iulie, cu o grevă generală.

Iulian Pope a precizat că activitatea spitalelor nu va fi oprită complet. Potrivit legii, cel puțin o treime din activitatea obișnuită trebuie asigurată, iar urgențele medicale vor fi preluate în continuare.

 

UPDATE 10.00 "Pe 20 iulie, între orele 09:00 și 11:00, vom opri activitatea în cadrul grevei de avertisment, să știți că este una dintre cele mai grele decizii pe care am fost nevoiți să o luăm. Nu protestăm împotriva pacienților. Protestăm pentru ca spitalele să rămână capabile să vă îngrijească în siguranță. Un sistem fără suficient personal, cu angajați epuizați și suprasolicitați, nu pune în pericol doar cadrele medicale, ci și pe dumneavoastră cei care aveti cea mai mare nevoie de noi. 

De aceea, vă rugăm respectuos ca, dacă problema medicală nu reprezintă o urgență, să evitați prezentarea în unitățile sanitare din județul Buzău în intervalul 09:00–11:00 și, pe cât posibil, să vă programați după ora 11:00.

În tot acest timp, urgențele vor beneficia în continuare de asistența medicală prevăzută de lege", le-au transmis medicii din Buzău pacienților.

Știrea inițială

Vor fi asigurate doar urgențele și o treime din activitatea obișnuită, însă acest nivel ar putea fi insuficient pentru a evita aglomerația în spitalele mari, unde ajung zilnic sute de pacienți.

Cele mai afectate vor fi marile spitale, dar și unitățile medicale mai mici din țară, la care unii pacienți ajung după ce parcurg zeci sau chiar sute de kilometri. Consultațiile de specialitate, tratamentele și operațiile programate în intervalul protestului vor putea fi amânate.

După greva de avertisment ar urma greva generală din 28 iulie, care ar putea bloca activitatea medicală pe o perioadă nedeterminată. Urgențele vor fi asigurate și în timpul acestei acțiuni.

Participarea la grevă nu este obligatorie. Secțiile ai căror angajați nu se alătură protestului își vor putea desfășura activitatea în mod normal, inclusiv operațiile și tratamentele programate.

Sindicaliștii au decis să declanșeze greva în semn de protest față de politicile economice și sociale ale Guvernului.

Care sunt revendicările

SANITAS solicită

  • restabilirea drepturilor salariale prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă nr. 1480/11.09.2023, afectate de OUG nr. 7/2026;
  • anularea reducerii sporurilor şi a zilelor de concediu suplimentar impuse prin OUG nr. 36/2025;
  • acces nediscriminatoriu la indemnizaţia de hrană şi la voucherele de vacanţă, indiferent de plafonarea introdusă prin Legea nr. 141/2025
  • iar în privinţa proiectului legii salarizării - reluarea dialogului real, stabilirea unor coeficienţi de salarizare corespunzători pentru personalul din sănătate şi asistenţă socială, menţinerea sporului de tură la 15%, menţinerea sporului de 100% pentru muncă în weekend şi sărbători legale, reintroducerea sporului pentru condiţii de muncă, includerea personalului TESA în aceeaşi anexă de salarizare, alinierea salariilor din asistenţa socială la nivelul sectorului sanitar neclinic.
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close