Antena 3 CNN Actualitate Peste 40.000 de turişti se află pe litoral în minivacanţa de 1 Mai: Mamaia şi Vama Veche cele mai căutate staţiuni

Peste 40.000 de turişti se află pe litoral în minivacanţa de 1 Mai: Mamaia şi Vama Veche cele mai căutate staţiuni

<1 minut de citit Publicat la 08:09 01 Mai 2017 Modificat la 08:09 01 Mai 2017
o_1bf16irrgrpm1ni21c8e1uq22fj8.jpg
Foto: Pixabay.com

Peste 40.000 de turişti se află pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, iar cei mai mulţi au ales staţiunile Mamaia şi Vama Veche, ei având parte de numeroase evenimente, între care un festival de muzică electronică, unul de gastronomie, concerte sau drifturi.

“Nu avem cifre oficiale, am făcut estimări şi peste 40.000 de turişti se află pe litoral, cea mai mare parte, probabil în jur de 30.000, în Mamaia, aceasta fiind staţiunea care şi de această dată a atras cel mai mult atenţia. Evenimentele atrag atenţia şi promovarea. Acolo unde nu se întâmplă nimic nu se putem aştepta să se întâmple, iar acolo unde organizăm evenimente, le finanţăm, le promovăm cu mult timp înainte, astăzi putem să culegem rezultatele. Se vede cu ochiul liber acest lucru” ,a declarat Corina Martin, vicepreşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, pentru News.ro.

×
x close