Din
luna iunie mercurul termometrelor va trece frecvent de 35 de grade,
iar iulie, a şaptea lună a anului, va fi un adevărat cuptor.
Potrivit prognozei pentru următoarele trei
luni, emisă de ANM, luna aceasta va fi una cu temperaturi normale.
Cu toate acestea, este posibil ca, în cele mai calde zile,
mercurul din termometre să treacă de 30 de grade Celsius. Nopţile
vor fi reci mai ales în zonele depresionare din centrul şi
nordul ţării unde temperaturile se vor apropia de 0 grade C.
De
asemenea, luna aceasta mai multe zone din ţară se vor înregistra
ploi torenţiale şi vijelii. Lucrurile se vor schimba însă
din iunie. Luna lui Cireşar se anunţă mai caldă decât în
mod obişnuit. La fel ca anul trecut, când au fost depăşite
maximele absolute ale lunii în peste 50 de staţii
meteorologice.
Mercurul din termometre va trece în unele zile
de 35 de grade Celsius. În acelaşi timp, luna iunie va fi
lipsită de precipitaţii mai ales în sudul şi estul ţării.
Din iulie însă începe canicula. Conform prognozei emise
de ANM, sunt aşteptate atât zile cu temperaturi extrem de
ridicate, cât şi nopţi fierbinţi.
În cele mai
fierbinţi perioade, temperaturile vor depăşi 35 de grade Celsius
în vestul şi sudul ţării, iar nopţile temperaturile vor fi
mai mari de 20 de grade Celsius, mai ales în sud şi pe
litoral. Estul ţării va fi, din nou, afectat de secetă.În
restul ţării, meteorologii se aşteaptă la cantităţi normale de
precipitaţii.
Vara anului trecut a fost cea mai caldă din 1901 -
când au început măsurătorile în România,
iar în ceea ce priveşte seceta, aceasta a fost comparabilă cu
cea din 1946, intrată deja în istorie.
Antena 3