33.000
de români mor anual, din cauza unor boli cauzate de fumat.
Aceasta este concluzia unui studiu al Centrului pentru Politici de
Sănătate. De asemenea, fumătorii trăiesc, în medie, cu 21
de ani mai puţin decât nefumătorii. Agenţia Naţională
Antidrog lansează marţi o campanie anti-fumat. Conform celor mai
recente date, peste 30% dintre adulţii din România fumează. Mai
grav este că fumătorii împătimiţi se formează încă
din adolescenţă.
În
studiul realizat de Centrul pentru Politici de Sănătate se mai
arată că vârsta medie de debut a fumatului este 19 ani, iar
34 la sută dintre fumătorii tineri aparţin grupei de vârstă
15-25 de ani. În România se fumează zilnic peste 5
milioane de pachete de ţigări. Anual se înregistrează
aproximativ 8.500 de noi cazuri de cancer pulmonar, iar 85% dintre
acestea au drept cauza fumatul. 89% dintre fumătorii din România
intenţionează însă să reducă numărul ţigărilor sau să
renunţe complet la fumat.
De
altfel, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat recent
că fumatul ar putea fi interzis în toate locurile publice din
România, de la 1 ianuarie 2009. Decizia a fost luată în
urma centralizării consultării publice lansată pe site-ul
Ministerului Sănătăţii. Potrivit rezultatelor, 82% dintre cei
care au completat chestionarul de pe site au considerat ca fumatul
trebuie interzis în toate spaţiile publice închise.
În
lume, tabagismul provoacă moartea unui om din zece şi este a doua
cauză majoră de deces. Conform unui studiu publicat de Organizaţia
Mondială a Sănătăţii, jumătate dintre cei 650 de milioane de
fumători din lumea întreaga vor muri din cauza unor boli
provocate de tutun.
Antena
3