România se confruntă cu o migraţie masivă a personalului medical, atât asistente cât şi medici. În prima jumătate a anului, 2500 de medici au plecat să lucreze în clinicile şi spitalele din străinătate.
Plecarea se datorează diferenţelor de salarizare. Dacă în România, un medic primar, cu ultima treaptă de pregătire, câştigă în jur 400 de euro, făcând gărzi, în orice ţară din Uniunea Europeană, salariul pleacă de la 4.000 de euro, potrivit lui Adrian Bârea, prim-vicepreşedinte Sanitas.
Oficialii din sistemul sanitar acuză autorităţile de nepăsăre în faţa exodului medicilor.
10.000 de angajaţi din sistemul sanitar vor protesta în stradă luna viitoare.
?Vor urma acţiuni de protest în stradă şi probabil pe 22 septembrie va fi un mare miting de protest în capitală, organizat de salariaţii din sistemul sanitar? mai spune Bârea.
În plus, după cum susţine liderul Sanitas, Marius Petcu, peste o sută de mii de sindicaliştii sunt gata să dea statul în judecată, pentru că le-a tăiat un sfert din salariile şi aşa mici.
Antena 3