Peste 21.000 de pensionari care au datorii vor fi scutiţi de la plata acestora, potrivit proiectului de lege privind amnistia fiscală.
Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, fiind stabilite debite pentru 31.000 pensionari. Potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii, dintre aceştia, în peste 9.000 de cazuri s-a stabilit că s-au încasat de la stat bani necuveniţi din vina beneficiarilor.
Proiectul de act normativ prevede că pensionarii aflaţi în evidenţa sistemului unitar de pensii publice vor fi scutiţi de la plata debitelor ca urmare a unor interpretări neunitare ale prevederilor legislaţiei asigurărilor sociale şi pensiilor.