Manifestanţii au scandat, printre altele, "Uniţi salvăm Roşia Montană", "Roşia Montană nu e de vânzare" şi "Nu corporaţia face legislaţia", potrivit Mediafax.
Pe pancartele celor prezenţi se putea citi: "Consultare, nu sfidare", "Au ieşit studenţii-n stradă, pentru Roşia Montană", "Ce părinte lasă copiilor lui în loc de un munte de aur un lac de cianură".
După mitingul din piaţa centrală a oraşului, participanţii au pornit în marş pe traseul strada Cuza Vodă - strada Elena Doamna - Bucşinescu - Complexul Tudor Vladimirescu.
Zeci de poliţişti şi jandarmi sunt mobilizaţi pentru asigurarea ordinii publice.
De la începutul lunii septembrie, la Iaşi au avut loc proteste în fiecare duminică faţă de proiectul de la Roşia Montană. La ultimele trei acţiuni de acest gen, manifestanţii au blocat circulaţia în câteva intersecţii din oraş.
La ora transmiterii acestei ştiri, un amplu protest la care participă câteva mii de persoane are loc în Capitală, protestatarii ajungând la Palatul Cotroceni.
Manifestanţii cer retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demiterea celor patru iniţiatori ai proiectului de lege.