În România este nevoie de peste 20 de ani pentru ridicarea unui baraj. Se întâmplă la Răstoliţa, judeţul Mureş. Lucrările nu au fost finalizate încă, dar, dacă va fi totuşi terminată, hidrocentrala ce urmează a fi construită aici va furniza energie electrică ieftină şi ecologică, iar lacul de cumulare va regulariza cursul râului şi va furniza apă potabilă localităţilor din trei judeţe.
La amenajarea hidroenergetică de la Răstoliţa se lucrează de 20 de ani, deşi timpul estimat pentru terminarea construcţiei fusese intiţial de 5-6 ani. Până acum s-au investit peste 100 de milioane de euro.
Din păcate, fondurile aprobate pe hârtie par să ajungă mai greu până la munte. Cu toate acestea, lucrările nu au fost oprite.
Lacul de la Răstoliţa ar urma să fie dat în folosinţă în 2012. Acest lucru va fi posibil numai dacă Hidroelectrica va aloca la timp restul de peste 161 de milioane de euro.
Antena 3