Peste 2.000 de taximetrişti vor protesta din nou în Capitală, marţi şi miercuri, pentru a cere aprobarea modificărilor la Legea taximetriei, mitingurile urmând să aibă loc între orele 10.00 şi 14.00, în faţa Parlamentului şi la Ministerul Transporturilor, anunţă COTAR.
"Am cerut aprobare pentru 14.500 de maşini, însă nu au fost aprobate decât 2.000. Nu vor fi doar taxiuri, ci şi autocare, autobuze şi microbuze. Îm ambele zile, autovehiculele vor fi la Parlament, pe latura dinspre parcul Izvor, iar 400 de persoane vor protesta în faţa Ministerului Transporturilor, unde nu ne-au fost aprobate şi maşini", a precizat, pentru Mediafax, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu.
Liderul COTAR spune că transportatorii legali sunt realmente disperaţi şi nu exclude ca protestatarii din ziua de marţi să rămână cu maşinile la Parlament şi după ora când ar urma să se încheie protestul, conform autorizaţiei de la municipalitate. "Personal, am informat Jandarmeria în legătură cu această posibilitate, pentru a nu fi acuzat că aş vrea să destabilizez situaţia. La aceste mitinguri de protest vor să vină transportatori din toata ţara, pentru că probleme nu sunt doar în Bucuresti, sunt în toate judeţele", a mai spus Ştefănescu.
Reprezentanţii COTAR precizează că, în cazul în care revendicările lor vor fi soluţionate marţi, protestele de miercuri nu vor mai avea loc. "Ne-am convins însă până acum că sunt şanse minime să se întâmple asta, aşa că, aproape sigur, vor fi mitinguri şi miercuri", afirmă preşedintele COTAR.
Taximetriştii mai cer scoaterea din Bucureşti a celor care nu au licenţă locală de transport.
Transportatorii, în majoritate taximetrişti, au protestat în Bucureşti şi la 3 aprilie, când, în faţa Palatului Parlamentului s-au adunat aproximativ 500 de autoturisme. Ei au ameninţat cu declanşarea de proteste la nivel naţional, dacă solicitările lor nu vor fi aprobate.