Antena 3 CNN Actualitate Peste 14 mii de metri cubi de lemn, furați din pădurile de stat. Pagubele depășesc 7 milioane de lei

Peste 14 mii de metri cubi de lemn, furați din pădurile de stat. Pagubele depășesc 7 milioane de lei

A.O.
2 minute de citit Publicat la 13:32 06 Ian 2025 Modificat la 13:32 06 Ian 2025
lemne de foc si un topor
Unele ocoale silvicepot asigura la cerere, contracost, transportul lemnului la domiciliu Sursa foto: Getty Images/Andrey Atanov

Peste 14 mii de metri cubi de lemn au fost tăiați ilegal din pădurile de stat în primele 9 luni ale anului 2024, însumând pagube de 7,3 milioane de lei. Circa 4000 de metri cubi au fost furați chiar de cei care trebuie să protejeze pădurile, respectiv personalul silvic, relatează Agerpres. 

„În primele trei trimestre ale anului 2024, în pădurile proprietate publică a statului au fost efectuate 10.459 de controale în teren, iar volumul total de material lemnos tăiat ilegal s-a ridicat la 14.671 metri cubi (mc), generând pagube de 7,3 milioane lei, în scădere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. O parte din acest volum, reprezentând 3.984 mc, a fost imputat personalului silvic", au precizat sursele citate.

În pădurile administrate pentru alţi proprietari în baza contractelor, Romsilva a efectuat 20.952 de controale în perioada menţionată, identificând un volum de 8.807 de metri cubi de masă lemnoasă tăiată ilegal, cu un prejudiciu de 4,3 milioane lei, în scădere cu aproape 5,8% faţă de anul trecut. Din acest total, 2.105 de metri cubi au fost imputaţi personalului silvic.

„Până în prezent, s-au aplicat 42 de sancţiuni disciplinare, dintre care 6 au dus la desfacerea sau suspendarea contractelor de muncă. În plus, au fost impuse 191 de penalizări în valoare de 133.266 lei", potrivit Romsilva.

Personal silvic agresat, amenzi de peste 2,6 milioane de lei

În ceea ce priveşte controlul circulaţiei materialului lemnos, în perioada menţionată s-au desfăşurat 60.935 acţiuni, 9.310 fiind în colaborare cu Poliţia Română. În urma acestor verificări, a rezultat confiscarea a 10.836 de metri cubi de material lemnos şi aplicarea de amenzi de peste 2,6 milioane lei.

Romsilva semnalează, totodată, trei cazuri de agresiune împotriva personalului silvic implicat în activităţi de pază. În total, până la finele lunii septembrie au fost întocmite 2.919 procese-verbale pentru infracţiuni silvice, dintre care 34 au fost deja soluţionate.

Pentru a asigura legalitatea în exploatarea forestieră şi prevenirea infracţiunilor silvice, personalul de specialitate din cadrul regiei a efectuat şi 126 controale la instalaţiile de debitare şi depozite, 114 fiind realizate cu sprijinul Poliţiei Române. Acţiunile au condus la confiscarea a 1.565 de metri cubi material lemnos şi aplicarea de amenzi în valoare de 452.000 lei.

Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, însemnând 48% din pădurile ţării şi asigură servicii silvice, în baza contractelor, pentru circa un milion hectare de păduri deţinute de alţi proprietari. Toate pădurile în proprietatea publică a statului deţin certificarea managementului forestier la standarde internaţionale. 

×
x close