Peste 10.000 de amenzi au fost date de poliţişti, în patru zile, peste 3.000 de şoferi au fost prinşi conducând cu viteză excesivă, în cazul a 400 le-au fost reţinute permisele de conducere, informează sâmbătă Poliţia Română.
"Poliţiştii au prins peste 215 infractori, în ultimele patru zile, în urma acţiunilor suplimentare desfăşurate faţă de activivităţile curente. De asemenea, au aplicat peste 10.000 de sancţiuni contravenţionale, au depistat peste 3.100 de conducători auto care au depăşit viteza legală şi au reţinut aproximativ 400 de permise de conducere", precizează sursa citată.
În perioada 19 - 22 noiembrie, la nivel naţional, în urma activităţilor desfăşurate de Inspectoratele de Poliţie Judeţene şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, au fost depistate 364 de infracţiuni, dintre care 152 în flagrant delict.
Poliţiştii au desfăşurat 705 acţiuni, 86 de percheziţii, 1.673 de controale, 361 filtre, şapte razii şi 316 alte activităţi.
Astfel, au fost prinşi 217 infractori, dintre care 58 au fost reţinuţi şi 27 arestaţi. De asemenea, au fost găsite patru autoturisme semnalate ca fiind furate.
Poliţiştii au aplicat 10.500 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 925 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 328 la Legea 12/1990 şi 8.856 prevăzute de OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 1.744.569 lei, iar a bunurilor confiscate la 134.290 de lei.
Totodată, 46 de conducători auto au fost depistaţi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice şi 3.170 au fost depistaţi depăşind viteza legală de deplasare.
Poliţiştii au reţinut 393 de permise de conducere şi au retras 166 de certificate de înmatriculare.