Premiul de peste 1,7 milioane de euro pus în joc, duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49 a fost câştigat, numerele extrase fiind 46, 7, 12, 33, 15 şi 26, transmite
Mediafax.
La categoria I a jocului s-a înregistrat doar câştigător, iar valoarea premiului a fost de 7.156.255,76 lei. Biletul norocos a fost jucat la agenţia 15-007 din Târgovişte, judetul Dâmboviţa, transmite Loteria Română.
"Pe fiecare din cele trei zone ale biletului s-a jucat câte o schemă redusă cod 49, precum şi o variantă la Noroc. Varianta câştigătoare s-a regăsit pe schema din zona C a biletului. Preţul biletului a fost în valoare totală de 200,05 lei", anunţă Loteria.
La extragerea de mărţişor, niciun norocos nu a reuşit să ghicească cele şase numere câştigătoare. Marele premiu la Loto 6/49 a fost câştigat ultima dată la jumătatea lunii ianuarie şi s-a ridicat la peste 3 milioane de lei.
În urma tragerii Loto 6/49 care a avut loc joi, 4 martie, la categoria I a acestui joc s-a înregistrat un report în valoare de 6.364.996,72 lei (peste 1,5 milioane euro).
Ultima dată, premiul de categoria I la jocul Loto 6/49 s-a câştigat în data de 17 ianuarie 2010 şi a fost în valoare de 3.723.299,12 lei.
Antena3.ro