Antena 3 CNN Actualitate Peste 1.000 de oameni au participat la funeraliile pilotului EROU Adrian Iovan

Peste 1.000 de oameni au participat la funeraliile pilotului EROU Adrian Iovan

2 minute de citit Publicat la 17:10 24 Ian 2014 Modificat la 17:10 24 Ian 2014
Peste 1.000 de oameni au participat la funeraliile pilotului EROU Adrian Iovan
Foto: Agerpres
Peste 1.000 de oameni au asistat vineri după-amiază, în Bucureşti, la funeraliile pilotului Adrian Iovan, între cei prezenţi fiind rude, prieteni, foşti colegi, dar şi curioşi, cerşetori şi oameni ai străzii care sperau să primească de pomană, scrie Mediafax.
   
Slujba de înmormântare a avut loc, începând cu ora 13.00, la Biserica "Sf. Ilie", aleasă pentru că Sfântul Ilie este considerat protectorul Forţelor Aeriene Române şi, implicit, al celor aflaţi la manşă. Sute de oameni veniseră la biserică, pentru slujbă, cu mult înainte.
   
Dintre apropiaţii pilotului decedat în accidentul lui Apuseni, la funeralii au fost prezenţi fosta soţie a acestuia, Romaniţa Iovan, fiica dintr-o căsătorie anterioară, mama acesteia şi ultima parteneră de viaţă a celui dispărut.
   
Au venit, de asemenea, să-şi ia rămas bun de la Iovan prieteni, foşti colegi, aviatori, avocatul său şi mulţi oameni care nu l-au cunoscut - parte din ei pentru a aduce omagiul cuvenit "unui erou", iar alţii, din simplă curiozitate.
   

Puţin după ora 14.00, sicriul de culoare maron, acoperit, a fost scos din biserică, în aplauze, iar cortegiul funerar a plecat spre Cimitirul Bellu Catolic.
   
Pentru transportarea la cimitir a miilor de flori aduse de cei veniţi la biserică, familia pilotului a apelat la un camion.
   
Pe traseul spre Bellu Catolic, circulaţia a fost dirijată de poliţişti de la Rutieră, aflaţi în stradă conform rutinei de serviciu, şi nu solicitaţi special pentru aceste funeralii.

FILMUL NEGRU al tragicului eveniment. Cum ar fi putut fi evitată MOARTEA a doi oameni, dacă autorităţile nu ar fi BÂJBÂIT 5 ore în întuneric!
   
La cimitir aşteptau alte sute de oameni, între care 28 de localnici din Apuseni, participanţi la misiunea de salvare de după accident, dar şi alţi curioşi - mulţi veniţi cu copiii -, cerşetori şi oameni ai străzii în aşteptare de pomană - bani ori de-ale gurii. Pentru a fi menţinută ordinea, în cimitir au fost atât bodyguarzi angajaţi de familia lui Iovan, cât şi poliţişti.
   
Adrian Iovan a fost înmormântat după canoanele Bisericii Ortodoxe şi cu onoruri militare. S-au trase trei salve de armă, a fost intonat imnul naţional, iar un elicopter a aruncat valuri de flori peste mormânt.
   
Sicriul a fost coborât, în jurul orei 15.45, într-un loc de veci aflat lângă cel unde e înmormântat tatăl lui Iovan.
   
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
 

×
x close