Istoria în cazul permiselor false se repetă la Cluj Napoca. Ofiţerii anti-corupţie şi procurorii DNA au descins, marţi dimineaţă, la 13 adrese din Cluj, dar şi la Sediul Serviciului de Permise.
Poliţiştii suspectează că doi ofiţeri şi doi agenţi din cadrul Serviciului comunitar de Permise şi Înmatriculări Auto au primit mită pentru eliberarea de permise false. În vizorul poliţiei au intrat mai multe persoane care făceau legătura între lucrătorii publici şi cei care vroiau permisele.
Aparent, beneficiarii erau ajutaţi inclusiv la proba scrisă. Sumele pretinse erau între 3.000 şi 5.000 de euro.
În cadrul anchetei, cinci persoane vor fi audiate de către procurorii DNA.
Activitatea Serviciului comunitar de Permise şi Înmatriculări Auto din Cluj va fi închisă pentru public, pe toată durata zilei de marţi.
Procurorii DNA au desfăşurat o acţiune asemănătoare în urmă cu doar o săptămână, în judeţul Covasna. În urma acelei acţiuni, 19 persoane sunt urmărite penal pentru eliberări frauduloase de permise auto şi al înmatriculării de maşini. Trei dintre ele sunt cercetate în stare de arest.
Antena 3