Antena 3 CNN Actualitate Un turist român, postare virală pe Facebook. În ce perioadă este mai bine să mergi în Grecia

Un turist român, postare virală pe Facebook. În ce perioadă este mai bine să mergi în Grecia

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 20:07 06 Iul 2022 Modificat la 20:07 06 Iul 2022
kgh
Sursa foto: Pixabay.com

"Am posibilitatea să merg in Grecia și la jumătatea lunii Iulie, dar pot și pe la sfârșitul lunii august. Când credeți că este mai ok? Aud pe la unii că în perioada asta este foarte cald în Grecia", a scris internautul.

"Depinde de zona în care doriți să mergeți. În sud, de exemplu, în august este foarte cald. Chiar și iulie este o luna călduroasă pentru zona sudului: Creta, Peloponez, Attica, Insulele Cyclade (acolo mai aveți noroc cu vântul)"

"Dacă îți place căldură, iulie. Dacă ești ca mine, la sfârșit de august, început de septembrie"

"Dintre două rele, pentru mine zic, aș alege sfârșitul lui august, început de septembrie! Nu doar căldura și prețurile mai mari în sezon să fie motivul, dar și aglomerările peste tot, în trafic, croaziere, taverne, plaje, parcări! Am fost la final de iunie și deja în fiecare zi parcă tot mai mulți invadau plajele, cazările, drumurile, parcările, tavernele și ma gândeam cam cum ar fi în iulie sau august! Nu vreau să știu!"

Iulie și august e foarte cald cam peste tot în Grecia. Au fost ani când și în septembrie a fost foarte cald. Dacă nu puteți suporta căldura sau dacă vreți să și vizitați obiective unde e nevoie și de mers pe jos atunci evita/i iulie-august", sunt câteva dintre mesajele utilizatorilor grupului de Facebook Forum Grecia.

 

×
Etichete: Grecia
x close