Pericol de poluare pe Dunăre. Duminică dimineaţă o barjă sub pavilion moldovenesc s-a scufundat în zona localităţii Ghindăreşti, lângă Hârşova. Tot ce se ştie până acum este că barja transporta substanţe chimice. Pescuitul în zona afectată a fost interzis.
Potrivit
Mediafax, barja făcea parte din convoiul unui împingător sub pavilion Republica Moldova şi s-a scufundat în Dunăre după ce s-a izbit de o stâncă.
Purtătorul de cuvânt al Căpităniei Zonale Galaţi, Virgiul Ciobanu, a declarat că incidentul s-a produs în jurul orei 04.00, iar barja făcea parte din convoiul împingătorului Orion, aflat în marş pe relaţia Ismail-Backa Palanka (Serbia).
În zona localităţii constănţene Ghindăreşti s-au rupt parâmele de legătură între danele doi şi trei, fapt ce a dus la desprinderea barjei din convoi, încărcată cu aproximativ 960 de tone de îngrăşăminte. Barja s-a lovit apoi de stâncile din zonă şi s-a scufundat.
Accidentul este anchetat de ofiţerii Căpităniei Hârşova, iar navigaţia în zonă a fost suspendată.
De asemenea, prefectul judeţului Constanţa a dispus convocarea comandamentului pentru situaţii de urgenţă pentru monitorizarea zonei, iar ca primă măsură a fost oprit pescuitul pe Dunăre.