Pericol de explozie vineri seară în apropiere de localitatea dâmboviţeană Băleni. Conducta de gazolină Ţicleni - Ploieşti, s-a fisurat, iar jetul de vapori de gazolină a atins şi zece metri înălţime. Abia după şase ore, angajaţii companiei transportoare de ţiţei au reuşit să oprească scurgerile.
Gazolina care se evapora a produs panică în jur. Aflată în câmp deschis, zona a fost imediat izolată. Pentru remedierea situaţiei au lucrat pompierii, jandarmii şi angajaţi ai companiei transportoare de ţiţei. În zonă au ajuns şi reprezentanţii Gărzii de Mediu, care au constatat că solul în zonă a fost poluat.
Pentru poluare, compania transportoare de ţiţei riscă o amendă de până la 60.000 de lei. Garda de Mediu a criticat lipsa echipamentelor şi a numărului mic de personal care a intervenit pentru oprirea scurgerilor de gazolină. Conducerea companiei, a refuzat, însă să comenteze.
După aproape şase ore, angajaţii societăţii au reuşit să oprească scurgerile. Deocamdată nu se cunosc cauzele producerii incidentului, însă anchetatorii iau în calcul atât varianta ca hoţii de gazolină să fi produs fisurarea conductei, ori o defecţiune tehnică.
Antena 3