Agenţia Associated Press menţionează că Departamentul Ape din cadrul Ministerului român al Mediului, sprijinit de poliţie, a efectuat o serie de teste, în judeţul Mehedinţi. Şi aceasta după ce în apele râului Timoc din estul Serbiei au fost găsite la sfârşitul săptămânii trecute 20 de tone de peşte mort, aparent din cauza deşeurilor toxice provenite dintr-o zonă industrială locală.
Experţii din cadrul Departamentului Public al Sănătăţii Serbia vorbesc deja despre o catastrofă ecologică în Serbia, din cauza concentraţiei mari de amoniu, de 16 ori mai mare decât nivelul maxim admis. Mai multe teste au fost efectuate în şase localităţi şi în special în apropiere de un canal de scurgere, din apropierea zonei industriale. Potrivit experţilor, consecinţele acestei catastrofe asupra ecosistemului Beli Timoc se vor resimţi timp de cel puţin 10 ani.
Antena 3