Procurorii DNA efectuează joi percheziții la un birou din cadrul Direcției Poliției Rutiere de la IGPR, la Poliția municipiului Vaslui și la IPJ Vaslui, au declarat pentru
Agerpres surse judiciare.
Potrivit surselor citate, sunt cercetări cu privire la fapte de trafic de influență, luare de mită, abuz în serviciu, existând suspiciuni de comitere a acestor infracțiuni de către funcționari din aceste instituții.
DNA a anunțat joi că procurorii efectuează 13 percheziții în București, Vaslui și Ilfov, dintre care trei sunt sedii ale unor instituții publice, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2013 — 2015."Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2013 — 2015. În cursul zilei de 10 decembrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiile București, Vaslui și județul Ilfov, dintre care trei sunt sediile unor instituții publice, restul domiciliile unor persoane fizice", se arată într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.