Procurorii DNA au descins, miercuri dimineaţă, împreună cu poliţiştii, în peste 60 de locaţii din toată ţara. Percheziţiile se fac într-un dosar legat de activitatea Companiei Naţionale Casa Română de Comerţ Agroalimentar "Unirea" SA. Procurorii spun că acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, iar prejudiciul depăşeşte 40 de milioane de lei.
Potrivit surselor citate, au loc 60 de percheziţii la persoane din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Ialomiţa, Prahova, Giurgiu, Constanţa, Iaşi, Timiş, Caraş-Severin, Cluj, Bihor, Maramureş şi Arad într-un dosar în care se investighează infracţiuni de abuz în serviciu în perioada 2023 - 2024.
Societatea Unirea SA a fost înființată în epoca Dragnea, de Ministerul Agriculturii. Această societate, teoretic, ar fi trebuit să asigure desfacerea pe piața locală a produselor fermierilor români.
Procurorii au stabilit însă că, prin diverse metode, banii acestei companii au ajuns în buzunare private.
Despre problemele de la această societate existau informații încă dinainte de descinderile DNA.
Un control făcut de Ministerul Agriculturii a scos la iveală, la începutul anului, gravele probleme de la Unirea SA. Unele dintre ele se refereau la sedii închiriate la prețuri mult mai mari decât cele reale sau produse care veneau pe diverse filiere, inclusiv din afara Uniunii Europene.
19 suspecți urmează să fie duși pentru audieri la DNA, dar și la serviciile teritoriale anticorupție.
Anchetatorii au ridicat în special documente de la firme care au avut relații de afaceri cu societatea de stat.