Antena 3 CNN Actualitate Percheziții de amploare în toată țara! Polițiștii au descins în peste 200 de locații

Percheziții de amploare în toată țara! Polițiștii au descins în peste 200 de locații

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 09:20 06 Mar 2024 Modificat la 12:22 06 Mar 2024

Poliția Română a transmis că efectuează, în cursul zilei de miercuri, 205 percheziții domiciliare, în cadrul unor dosare penale pentru evaziune fiscală, înșelăciune, fals, spălarea banilor şi furt calificat.

”Astăzi, Poliția Română efectuează 205 percheziții domiciliare, pentru combaterea infracționalității, în principal a celei economice, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la D.I.I.C.O.T. și alte unități de parchet, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune, fals, spălarea banilor, furt calificat, obținere ilegală de fonduri, contrafacere, abuz de încredere, criminalitate informatică, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, infracțiuni în domeniul silvic, trafic de droguri de risc și de mare risc și trafic de persoane.

În GALERIA FOTO de mai jos puteți urmări imagini de la perchezițiile efectuate de procurorii DIICOT.


 
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice”, a transmis Poliția Română.

×
x close