Astăzi, 28 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași efectuează 42 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal privind infracțiuni de înșelăciune în domeniul contractării de mobilă la comandă.
Polițiștii efectuează percheziții în județele Iași (13), Brașov (3),Ilfov (3), Galați (2), Bihor (2), Vaslui (2), Argeș (1), Bacău (1), Cluj (1), Constanța (1), Dolj (1), Prahova (1), Sibiu (1), Timiș (1), Mureș (1) și în municipiul București (8).
Până în prezent, au fost identificate peste 130 de persoane vătămate, iar prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de aproximativ 4.000.000 de lei.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor de la serviciile de investigare a criminalității economice Brașov, Galați, Vaslui, Argeș, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Prahova, Sibiu, Timiș, Mureș, Ilfov și București, al polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Iași - Secțiile 1-6 și Poliției Orașului Hîrlău.
Citește și: Zeci de percheziții într-un dosar de corupție care vizează angajați MAI din Brașov
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.