Peste 500 de pensionari din Vaslui au rămas cu buza umflată cînd s-au dus să-şi scoată pensia de pe card, azi-dimineaţă. Sumele virate de Casa Judeţeană de Pensii Vaslui lipseau din conturi.
Pensionarii Vasluieni, care îşi primesc pensiile pe card, s-au aşezat, de la primele ore ale dimineţii, la coadă în faţa unui ATM.
Toţi cei care au încercat să facă retrageri de numerar s-au lovit de aceeaşi problemă, banii lipseau şi erau anunţaţi că a intervenit o defecţiune tehnică.
Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii susţin că banii au fost viraţi de patru zile şi CJP Vaslui nu are niciun fel de vină pentru situaţia creată.
Oficialii băncii responsabile au admis că întârzierea este provocată de o defecţiune la reţeaua informatică.