Anton Hadăr, președintele Federației Naționale Sindicale (FNS) „Alma Mater” a explicat în exclusivitate la Antena 3 CNN că sunt români ale căror pensii se vor dubla de la 1 septembrie 2024. Este vorba despre cei care, în acest moment, primesc pensia minimă, dar au un număr mare de ani de muncă.
”Sunt oameni care au pensia minimă, chiar foarte mulți care au punctaj foarte mic, au număr de puncte puține, mă refer aici la cei până în 1.281 lei.
Unii din zona aceasta vor trece în partea cealaltă, vor avea chiar dublare, 100%, pentru că au avut ani mulți de muncă și intervine acea suplimentare pe criterii de stabilitate”, a afirmat Anton Hadăr în exclusivitate la Antena 3 CNN.
Punctele de stabilitate, o recompensă pentru muncă
Și Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a confirmat faptul că punctele de stabilitate vor crește valoarea pensiei.
”În noua lege avem o noutate: punctele de stabilitate, puncte care se dau pentru vechime, pentru o perioadă mai lungă de 25 de ani.
Aceste puncte sunt o recompensă, pentru a recompensa munca, stabilitatea în muncă rămânerea ca asigurat la bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru cei care au stagii de cotizare mai lungi de 25 de ani se dau aceste puncte de stabilitate.
Pentru perioada 25-30 de ani, 0,5 puncte pe an, pentru perioada 30-35 de ani, 0,75 puncte și pentru stagii mai lungi de 35 de ani avem un punct suplimentar”, a explicat Simona Bucura Oprescu la romaniatv.net.
Diferența între vechime și contributivitate
Mai mult decât atât, Ministrul a vorbit și despre diferența între vechime și contributivitate și cât de mult contează acestea la calculul pensiilor.
"Principalul obiectiv al reformei pensiilor îl reprezintă echitatea în sistemul public de pensii.
Adică, pentru contribuții, adică veniturile pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, deci la contribuții și muncă egală, perioadă de cotizare egală, să ai o pensie egală, astfel să nu mai fim în situația în care suntem azi, dacă ai ieșit la pensie în ani diferiți, după legi diferite, dacă ai fost femeie sau bărbat, să ai un cuantum diferit.
Echitate între pensionari. Apoi, noua lege asigură un mecanism de creștere sustenabilă al pensiei.
Cât de mult contează contributivitatea
Aud în piață adesea un fake news prin care se spune că în noua lege dispare contributivitatea, contează doar vechimea.
Vreau să știe toți pensionarii că în noua lege cea mai importantă contribuție în cuantumul pensiei îl reprezintă punctele de contributivitate care sunt obținute pe baza contribuțiilor plătite din salarii.
Avem punctele necontributive, aceste puncte necontributive se dau pentru perioade necontributive. Ce înseamnă asta: pe de o parte, pentru a încuraja educația, pentru ca atunci când un român optează dacă să meargă să aibă studii superioare, fie că vorbim de universitate făcută la zi, că vorbim de master, de doctorat, să nu renunțe fiindcă în acea perioadă nu ar contribui la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Pentru asta dăm un punctaj suplimentar de 0,25 puncte pe an, care reprezintă 25% din salariul mediu brut pe economie pentru aceste perioade necontributive, perioade în care încurajăm educația sau perioade în care din motive obiective nu a putut să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat", a mai spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.