Un bărbat, în vârstă de 68 de ani din comuna Glodeanu Sărat, județul Buzău, a avut parte de șocul vieții. Acesta s-a trezit peste noapte că are de plătit o sumă foarte mare la bancă.
Mai exact, bărbatul a primit un apel de la o bancă prin care era avertizat că are întârzieri mari la restituirea ratei creditului în valoare de 22.000 de lei, care figurează pe numele său. Deoarece știa că nu solicitase niciun împrumut, a cerut ajutorul polițiștilor.
Citește și: Coadă la un bancomat care "scoate bani gratis". Zeci de oameni și-au așteptat rândul
Oamenii legii au aflat la scurt timp că, de fapt, cel contractul de creditare fusese încheiat de un tânăr de 24 de ani, care se oferise de curând să îl ajute să obţină niște informaţii de la furnizorul de energie electrică.
Atunci când a intrat în posesia actului de identitate al bătrânului, escrocul s-a folosit de document pentru a lua creditul.
"Din cercetări s-a stabilit că, în cursul lunii octombrie a.c., bănuitul ar fi încheiat un contract de creditare în valoare de peste 22.000 de lei, la o instituție financiară, pe numele păgubitului. Bărbatul de 68 de ani ar fi pus la dispoziţia tânărului actul său de identitate, pentru a-l ajuta să obţină informaţii de la un furnizor de energie electrică”, a transmis Inpsectoratul Poliției Județene Buzău.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitului, potrivit adevarul.ro.