"Am finalizat calculele în ceea ce priveşte valoarea punctului de pensie pentru 2016. Mai exact, cei 5,3 milioane de pensionari vor avea pensia mărită cu 5%. Prin aplicarea formulei rezultă o creştere cu 4,31%, dar, ca urmare a măsurilor care au dus la creştere economică, avem posibilitatea de a acorda o creştere a tuturor cu 5%. Practic, valoarea punctului de pensie, care este azi 830 de lei, va ajunge la 866 de lei" a declarat ministrul Rovana Plumb.
Ministrul a precizat că impozitarea pensiilor se va face de la 1.050 de lei din 2016 şi că salariul minim pe economie va creşte de la anul în două tranşe. "Am finalizat şi aici toate studiile necesare în ceea ce priveşte centura de siguranţă a celor care se află pe piaţa muncii şi care lucrează salariul minim pe economie începând cu ianuarie 2016 va fi de 1200 de lei, iar de la jumătatea anului de 1.300 de lei", a conchis ministrul Muncii.