"Vorbim în principal despre hotărârea Curții Constituționale numărul 650 pe 28 decembrie 2023 care spune că foarte clar că pensionarii cu pensii mai mari de 4.000 de lei nu mai sunt supuși acestei impozitări, respectiv a acestei contribuții de asigurări sociale de sănătate în procent de 10%.
Dacă urmăriți site-ul portalul Casei Naționale de Pensii Publice la rubrica statistici, acolo veți observa că în această situație sunt peste 200.000 de pensionari ale căror cuantum depășesc această sumă de 4000 de lei, astfel încât odată cu publicarea acestei decizii a Curții Constituționale în monitorul oficial, ea este obligatorie.
Noi deja în această săptămână am început tipărirea și reușim ca săptămâna viitoare deja să finalizăm acest proces de tipărire.
Aceste taloane de pensii vor merge la Compania Națională de Poștă pentru a fi distribuite în teritoriu, astfel încât exact cu data de 1 februarie deja pensiile vor fi acordate.
Citește şi: Modificări majore la Pilonul II de pensii | Unde ajung banii românilor
Iar această contribuție de asigurări sociale de sănătate va fi restituită pe perioada exact pe data când a fost publicată în monitorul oficial respectiv, pe din 28 decembrie până cele 4 zile din luna decembrie plus luna ianuarie 2023.
Începând deci cu luna februarie pensionarilor nu li se va mai reține contribuție de asigurări sociale de sănătate. Pe lângă acest lucru, vor primi și această vă vi se vor restitui și această contribuție de sănătate pe 4 zile din luna decembrie plus luna ianuarie 2023.
Cum vor primi pensionarii banii înapoi pentru perioada 1 ianuarie 2022- 28 decembrie 2022
Pentru perioada 1 ianuarie 2022 - 28 decembrie 2022 exact când a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență 130/ 2022 care a reglementat practic această impozitare practic a cont a pensiilor peste 4.000 de lei.
Pentru această perioadă așteptăm să fie reglementată modalitatea de restituire a acestor bani de către Parlament. Parlamentul, în momentul de față este în vacanță.
În perioada imediat următoare există și o notă de fundamentare în acest sens, astfel încât în perioada imediat următoare se va stabili exact modalitatea de restituire a acestei contribuții la asigurări sociale de sănătate, astfel încât în momentul când ea va fi publicat în Monitorul Oficial, o vom pune imediat în aplicare.
Nu vreau ca să mă pronunț eu acum, pentru că legiuitorul va hotărî acest lucru. Care este modalitatea de restituire a acestei contribuții de asigurări sociale pe perioada 1 ianuarie 2022 - 28 decembrie 2022.