Judecătorul Marian Enache a încasat peste 15.700 de euro lunar, potrivit declarației de avere completată în anul 2021.
Magistratul a cumulat trei surse de venit: pensia specială de magistrat CCR, pensia specială de fost parlamentar și salariul de judecător CCR.
În anul 2021, Marian Enache a primit o pensie specială de magistrat CCR în valoare de 37.738 de lei lunar (7.547 de euro). În calitate de fost parlamentar (timp de 3 mandate), Enache a mai încasat o pensie specială de 16.156 de lei (3.231 de euro). Suma reprezintă pensia specială doar pentru primele două luni ale anului 2021, întrucât Parlamentul a tăiat privilegiile foștilor parlamentari. Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la finalul lunii februarie 2021, potrivit Ziare.com.
Marian Enache a cumulat cele două pensii speciale cu salariul de judecător CCR - în cuantum de 25.207 lei lunar (5.000 de euro). Din cele trei surse de la stat, președintele CCR a adunat în total venituri în valoare de 15.778 de euro lunar.
În total, cinci din cei nouă judecători CCR primesc pensie specială, pe care o cumulează cu salariul. Pensia specială este mai mare decât leafa, în cazul celor cinci judecători.