Antena 3 CNN Actualitate Pensia specială pe care o va primi Sorin Oprescu, după ce a câştigat procesul. Fostul primar a fugit în Grecia după condamnarea de 10 ani

Pensia specială pe care o va primi Sorin Oprescu, după ce a câştigat procesul. Fostul primar a fugit în Grecia după condamnarea de 10 ani

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 09:31 12 Mar 2024 Modificat la 12:47 12 Mar 2024
sorin oprescu profimedia images
Pensia specială pe care o va primi Sorin Oprescu, după ce a câştigat procesul. Fostul primar a fugit în Grecia după condamnarea de 10 ani Sursa foto: Profimedia Images

Fostul edil a câștigat procesul pentru pensia specială, dar a fugit în Grecia, după ce a fost condamnat la închisoare pentru fapte de corupție.

Sorin Oprescu va beneficia acum de o pensie mărită, deși n-a mai venit în România, după ce a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție.

Este vorba despre pensia de fost senator care i-a fost acum majorată.

Decizia instanței vine după ce 95 de foști aleși au dat în judecată Senatul și Camera Deputaților, solicitând repunerea în plată prevăzută de alege, începând cu data de 1 iulie 2023. 

Înainte de decizia instanței, fostul edil avea o pensie de 3.000 de euro pe lună. Această sumă va crește cu cel puțin 500 de euro, după victoria în instanță, potrivit realitatea.net.

În mai 2022, la data condamnării definitive, fostul edil nu a mai fost găsit la domiciliul său, dar a fost reținut câteva zile mai târziu, în Grecia.

În afară de Sorin Oprescu, pe lista foștilor parlamentari care au avut câștig de cauză în instanță, în acest proces, se numără: Ilie Sârbu, Sorin Stănescu, Nicolae Văcăroiu, Călin Popescu Tăriceanu, Eugen Nicolăescu, Anghel Iordănescu, Matei Vintilă (socrul lui Șerban Huidu), Adrian Nătase sau Octav Cozmâncă.

×
TOP articole
x close