Antena 3 CNN Actualitate Pensia primului cosmonaut român, ciuntită cu 70%: Nu i se recunoaşte timpul petrecut în spaţiu

Pensia primului cosmonaut român, ciuntită cu 70%: Nu i se recunoaşte timpul petrecut în spaţiu

1 minut de citit Publicat la 09:32 20 Ian 2011 Modificat la 09:32 20 Ian 2011
Pensia primului cosmonaut român, ciuntită cu 70%: Nu i se recunoaşte timpul petrecut în spaţiu
Foto: Mediafax
A scris istorie, dar nu are documente cu care să o dovedească. Tăierea pensiilor militarilor nu l-a ocolit nici pe singurul cosmonaut român. Generalul în rezervă Dumitru Prunariu a primit, în prima lună din acest an, doar 30% din pensia pe care o lua în mod normal. Statul nu îi recunoaşte lui Prunariu cei trei ani cât s-a pregătit în URSS pentru zborul în spaţiu şi timpul pe care acesta l-a petrecut în Cosmos.

Ministerul Apărării nu mai ia în considerare, ca vechime în muncă, nici perioada în care primul român a zburat în spaţiu.

"Pe vremea lui Ceauşescu era un banc cu mine. Zice că atunci când m-am întors din cosmos aş fi fost întrebat: Prunariu, cum considerăm zilele acelea de stat în cosmos? Zile libere sau concediu fără plată? Ei bine, acum... Nu s-a găsit exact perioada din care am intrat în aviaţia miliară până când m-am întors în pregătire, timp de 3 ani de zile, din orăşelul stelar", povesteşte Prunariu.

Pensia primului cosmonaut român a fost ciuntită cu 70% de către Guvernul Boc.

"Am depus în luna decembrie documentele de salarizare pe care le-am avut de la începutul carierei mele şi acum, în luna ianuarie, pensia mi-a venit 30% din valoarea pe care am avut-o în luna decembrie", susţine Prunariu.

Generalul în retragere spune că, după tăierea pensiei, îşi vede viitorul incert.

"Până nu demult nu mi-a fost frică de aşa ceva, pentru că m-am simţit un cetăţean protejat de stat. De data asta îmi pun întrebări şi caut soluţii pentru mine şi pentru apropiaţii mei", a spus acesta.

Prunariu a mai anunţat că va face toate demersurile legale pentru a-şi redobândi drepturile.

 


×
x close