Pelerinajul va avea loc între zilele de 25 și 27 octombrie, la eveniment accesul fiind permis doar persoanelor cu reședința în București.
Cu alte cuvinte, este posibil ca evenimentul să fie asemănător cu cel de la Iași, de la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, unde jandarmii au fost prezenți și au cerut documentele de identitate ale celor care își doreau să participe la pelerinaj.
Patriarhia Română a transmis astăzi un document în care este descris planul de organizare al evenimentului. Potrivit documentului, credincioșii vor sta la un singur rând, acolo unde vor păstra distanța de 1,5 m.
Totodată, la slujbe vor participa simultan doar un număr de 200 de persoane care vor fi așezate pe scaune amplasate în aer liber la o distanță de 1,5 m.