Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva nu reprezintă doar o dovadă a credinţei, ci mai degrabă un alt prilej de a fura. La Iaşi, o femeie a încercat să cumpere lumânări cu bani falşi de la un magazin din curtea mitropoliei.
Vânzătoarea nu a putut fi însă păcălită, iar femeia a ajuns la secţia de poliţie.
Femeia de etnie romă s-a gândit că ar putea cumpăra obiecte religioase cu bani falşi, însă falsul era atât de grosolan, încât vânzătoarea şi-a dat seama că ceva nu este în regulă.
Infractoarea a fost reţinută imediat de un jandarm care se alfa la uşa magazinului.
Autorităţile spun că, în ultimii 20 de ani, nu au mai văzut atât de puţină lume la pelerinaj. Acum la coadă nu se stă mai mult de 10 minute şi pelerinii se pot ruga în linişte fără să mai îndure frigul si ploaia.
Dacă unii pelerini se roagă pentru sănătate, alţii speră ca Sfânta Parascheva să îi ajute să facă aur şi bani.
Pelerinii din toată ţara sunt aşteptaţi toată săptămâna la Iaşi, unde vor fi aduse, din Grecia, şi moaştele Sfântului Policarp.