Pedofilul homosexual din Reșița care a cumpărat un copil de 13 ani cu 1.500 lei şi a abuzat sexual cel puţin alţi trei baieţi din familii sărace sau din centre de plasament a fost condamnat.
Judecătorii au decis ca bărbatul în vârstă de 45 de ani să-şi petreacă următorii 8 ani după gratii.
Florea Marius Bozdorog a intrat în atenţia procurorilor DIICOT în 2017, în urma unui control efectuat de reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei la Centrul de plasament “Speranţa” Reşiţa, când, din datele strânse de inspectori în urma discuţiilor cu copiii, a reieşit că acesta racola foşti şi actuali beneficiari ai sistemului de protecţie a copilului, în special băieţi, pentru a-i exploata sexual atât în ţară cât şi în străinătate.
Acesta le promitea copiilor că va fi un tată pentru ei, cumpărându-le haine și dulciuri.