Antena 3 CNN Actualitate Pedofilul care atingea copiii pe o plajă din Constanţa este caporal. A fost dus la instanţă cu propunere de arestare

Pedofilul care atingea copiii pe o plajă din Constanţa este caporal. A fost dus la instanţă cu propunere de arestare

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 14:30 04 Sep 2020 Modificat la 14:30 04 Sep 2020
o_1ehcd55deqrh1d2c17shlgdlpb.jpg

Individul a fost observat pe o plajă din Contanţa în timp ce încerca să se apropie de copii sub pretextul că vrea să îi învețe să înoate. Purta un şorţ de salvamar, astfel că, iniţial, nu a atras bănuiala nimănui. Una din victimele sale a fost o fetiţă al cărei părinte a intervenit după ce a văzut comportamentul deviant al bărbatului.

Omul l-a oprit pe suspect şi a chemat poliţia. Intrebat de tatăl fetiţei cu ce se ocupă, individul a spus că este cadru MApN la o unitate din ţară şi că îşi petrece majoritatea timpului pe plajă.

El şi-a petrecut noaptea în arestul Inspectoratului de Poliţie din Constanţa, iar astăzi a fost dus în faţa magistaţilor cu propunere de arestare preventivă, pentru agresiune sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri.

Individul a fost, până acum două zile, angajat la o unitate militare din Constanţa. Avea gradul de caporal. 

"Militarul a fost evaluat psihologic în fiecare an, cu rezultate APT RSM (riscuri specifice serviciului militar) şi adaptat la condiţiile vieţii militare. Ultima evaluare psihologică a fost în anul 2019. Nu a prezentat comportamente dezadaptative în mediul militar.", spun reprezentanţii UM 01375

În ultimele zile, mai multe reclamaţii au fost făcute la poliţie pe numele său, iar bărbatul şi-a prezentat demisia, la presiunile superiorilor săi.

UPDATE: Magistraţii au decis arestarea individului pentru următoarele 30 de zile.

 

 

 

×
x close