Antena 3 CNN Actualitate Cum se scrie corect o adresă? Se pune sau nu se pune punct între numele străzii și număr?

Cum se scrie corect o adresă? Se pune sau nu se pune punct între numele străzii și număr?

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 15:14 25 Iun 2021 Modificat la 15:14 25 Iun 2021
Cum se scrie corect o adresă? Se pune sau nu se pune punct între numele străzii și număr?

În primul rând, este bine de știut că nu există un ghid care să ne îndrume în cele mai mici detalii, în ceea ce privește redactarea unei adrese de la cap la coadă. Însă există principii notate în gramatici sau îndreptare de care se poate ține cont. 

”Cum se scrie Bulevardul Unirii, nr. 11? Eu aș scrie cu virgulă între numele străzii și număr? Nu este o regulă strictă însă, însă eu aș delimita așa cele două informații”, spune Ana Iorga. 

În ceea ce privește redactarea adreselor în Anglia sau Franța, acolo lucrurile stau puțin altfel. În primul rând, numărul străzii este notat înaintea numelui străzii și nu se pune virgulă. De exemplu, 37 Rue de l'Université, sau 87-135 Brompton Road.

Însă, în română, Ana Iorga spune că ar fi bine să punem virgulă între numele străzii și număr. Dacă însă scurtăm și nu mai punem și cuvântul număr, nu mai trebuie pusă nici virgula. De exemplu Bulevardul Dimitrie Pompeiu 9-9A.

”Cum procedăm cu restul componentei unei adrese? Trebuie să punem virgulă între toate elementele. De pildă: Bulevardul Unirii, nr. 11, bloc 3, scara C, et. 3, ap. 60, cod 040102, sect. 4, București. Virgulă de fiecare dată. 

Dacă doar completezi căsuțe pe un site, sau într-un formular, nu mai e nevoie să pui atâtea virgule. În general, fiecare element e rezervat unui element din adresă. Dar dacă redactezi adresa într-un plic sau email, este important să delimitezi elementele constitutive prin virgule”, a mai spun Ana Iorga la Antena 3. 

×
Etichete: Ana Iorga Pe cuvant
x close