Pe 27 mai la ora 11 va avea loc la Palatul Parlamentului în
sala Nicolae Bălcescu o conferinţă de presă care va marca finalul
unei campanii de prevenire a consumului de tutun, iniţiată de
Agenţia Naţională Antidrog. Conferinţa care va marca Ziua
Mondială fără Tutun, sărbătorită în fiecare an pe data de
31 mai, vine ca o concluzie a campaniei de prevenire a consumului de
tutun de anul acesta, desfăşurată sub sloganul ?Tinereţe fără
tutun?.
Potrivit Dianei Şerban, şeful Serviciului de prevenire a
consumului de droguri, din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog,
invitată la emisiunea Live cu Anca Florea de la News Fm, în
fiecare an, Organizaţia Mondială a Sănătăţii propune o temă
pentru Ziua Mondială fără Tutun. Anul acesta tema este ?Tinereţe
fără tutun.? În cadrul campaniei care s-a desfăşurat în
rândul adolescenţilor cu vârste cuprinse între 14
şi 16 ani, s-a încercat o abordare diferită a luptei
împotriva fumatului. Campania nu s-a axat pe renunţarea la
fumat ci pe interzicerea publicităţii şi promovării produselor
din tutun.
?Adolescenţii au fost încurajaţi să le scrie
părinţilor, profesorilor, decidenţilor politici care sunt
gîndurile lor sau cum ar vedea o campanie legată de
interzicerea acestor produse.? a declarat Diana Şerban. ?este
foarte important să simţim pulsul adolescenţilor, să vedem cum
privesc ei acest subiect. Am avut surpriza plăcută să constatăm
că multe mesaje pot fi folosite în campanii.? a mai spus
aceasta, menţionând şi faptul că o luptă împotriva
promovării produselor din tutun este inegală datorită faptului că
fondurile guvernamentale nu se compară cu bugetele companiilor
producătoare de tutun.
Pe 26 iunie, de Ziua Internaţională Împotriva Traficului
şi Abuzului de Droguri, Agenţia Naţională Antidrog va aniversa 5
ani de la înfiinţare, prilej cu care va organiza o serie de
evenimente. Acestea vor fi centrate pe o ?gală a filmului?. În
cei 5 ani de activitate, ANA a coordonat proiectul ?Mesajul meu
antidrog? în cadrul căruia au fost produse filme documentare
cu mesaje antidrog, de către studenţi de la UNATC sau elevi. Aceste
filme sunt foarte valoroase, potrivit Dianei Şerban, care a declarat
că ele vor fi prezentate în fiecare judeţ la nivelul
comunităţilor locale.
Antena3.ro