Pavel Abraham a adus la DNA cravata cu care a fost filmat Mircea Băsescu în timp ce vorbea despre banii primiţi de la familia lui Bercea Mondial. De asemenea, abraham a afirmat că înregistrările făcute de fiul lui Bercea vor fi expertizate de specialişti.
"Vă dau o informaţie în premieră că vom aduce şi celelalte două cravate! A fost adusă una singură. Au fost trei şi nu am reuşit să ne ţinem de cuvânt, deoarece nu avem cheile de unde erau puse două dintre ele", a declarat avocatul Pavel Abraham.
În ceea ce priveşte audierea Isaurei Anghel, avocatul a declarat: "A avut dorinţa să participe anumite persoane la audierea ei. A dat declaraţie domnul Sandu Anghel, iar al treilea act care s-a făcut a fost acela de a stabili obiectivele expertizei tehnico-criminalistice privind autenticitatea înregistrărilor acre s-au făcut şi, eventual să propunem expert partea, aşa cum prevăd dispoziţiile legale. Totul s-a desfăşurat într-o stare de normalitate, nu au fost probleme. S-a parcurs o etapă potrivit procedurilor penale ".
Avocatul Pavel Abraham a declarat că banii familei Anghel provin din vânzări de imobile. "Taxele despre care aţi pus problema mereu, în momentul în care se face un contract de vânzare-cumpărare, în România, toate taxele se plătesc în faţa notarului care încheie actul autentic, aşa că nu sunt probleme, sub acest aspect nu este nicio suspiciune".
Toţi protagoniştii scandalului de trafic de influenţă în care e implicat Mircea Băsescu au fost audiaţi. Bercea Mondial şi naşul Mircea Băsescu au fost aduşi din arest în faţa procurorilor, alături de intermediarul şpăgii, Marian Căpăţână.