Paul de România este condamnat definitiv la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul Ferma Băneasa. În cursul zilei de astăzi acesta a făcut o contestație împotriva măsurii arestului provizoriu.
Această contestație se va judeca mâine. Sistemul este asemănător cu cel din România. Dacă o anumită instanță a dat în urmă cu câteva zile decizia de arest provizoriu, acum o altă instanță, instanță superioară se va pronunța în ceea ce privește contestația.
Mai mulți magistrați vor decide dacă Paul Lambrino va rămâne în spatele gratiilor sau va fi eliberat pe cauțiune așa cum cere el. De altfel, încă de la primul termen a spus că își dorește să fie liber, că locul lui nu este în închisoare și asta pentru că provine din familia regală.
Între timp autoritățile de la noi din țară au transmis către cele din Malta toate documentele de care aveau nevoie. În astfel de cazuri se cer documente precum decizia de condamnare, dar și alte date relevante. Mai apoi după ce se va judeca cererea de extrădare vor trebui transmise și documente privind condițiile din penitenciarele de la noi din țară.