Antena 3 CNN Actualitate Pacienții sunt rotiți pe secție pentru o șansă la viață. Câte paturi mai sunt, de fapt, în secțiile ATI

Pacienții sunt rotiți pe secție pentru o șansă la viață. Câte paturi mai sunt, de fapt, în secțiile ATI

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 12:20 17 Noi 2020 Modificat la 12:20 17 Noi 2020
Pacienții sunt rotiți pe secție pentru o șansă la viață. Câte paturi mai sunt, de fapt, în secțiile ATI

În acest moment, la nivel național, sunt aproximativ 1,000 de medici cu specializarea ATI, ceea ce înseamnă că sunt spitale unde unul sau doi medici îngrijesc chiar 30 de pacienți. 

Ludovic Orban a declarat ieri, însă, că planul pentru săptămâna aceasta prevede suplimentarea capacității cu cel puțin 200 de paturi. De asemenea, autoritățile au în discuție înființarea unor noi secții COVID, inclusiv la Spitalul de Pneumoftiziologie Sfântul Ștefan din Capitală. 

”Planul pe săptămâna asta prevede o creștere a capacității cu cel puțin 200 de paturi. Sunt soluții pe care le-am gândit pe fiecare regiune, sunt soluții pe care le-am gândit și pe București. Evident că am discutat și despre o posibilitate a creșterii a numărului de paturi. De asemenea am discutat și de ventilatoare peste tot unde există posibilitatea de a deschide secții de Terapie Intensivă, să asigurăm tot ceea ce este necesar”, a mai spus Orban.

Însă și în cazul inființării unor noi secții, lipsa personalului medical rămâne o problema reală. Iar locurile nu vor fi foarte multe. Radu Chiotan, managerul Spitalului Sfantul Ioan, a declarat că o nouă secție în acest spital ar putea susține nu mai mult de 10 paturi. 

”Maximum 10 paturi. Asta este impus de structura parterului unde putem face această secție”.

Asta ar însemna însă să fie aduse cadre medicale din alte unități. 

Să se aducă medici și asistente de la spitalele non-COVID care au secții de Terapie Intensivă. Să rămână o parte acolo, să vină o parte aici. 

Pacienți rotiți pe secție pentru o șansă la viață

Este situație disperată și la spitalul suport COVID din Târgu Cărbunești pentru că toate locurile la ATI sunt ocupate. Medicii sunt nevoiți să rotească pacienții de pe secții, în situația în care un alt bolnav are nevoie de ventilație. 

La acest spital sunt în total 15 locuri ATI, toate ocupate inclusiv cu pacienți transferați din țară, din Brașov și din București. Peste 100 de persoane sunt, în acest moment, tratate la acest spital, motiv pentru care cele 15 paturi cu ventilatoare sunt insuficiente. Astfel încât medicii sunt în situația de a muta pacienții de pe secția de ATI pentru câteva ore, pentru a aduce în locul lor alți pacienți care au nevoie de oxigen. 

Situația este cu atât mai dificilă cu cât pacienții trebuie monitorizați permanent, iar situația acestora se poate schimba în orice moment, fiind deconectați de la aparatele de la Terapie Intensivă. 

Managerul spitalului susține că nu are altă soluție, mai ales din cauza faptului că nici în alte spitale nu mai există paturi libere pentru a putea transfera o parte din pacienți, astfel că rotirea acestora rămâne singura soluție, în ciuda faptului că vorbim de persoane aflate în stare gravă, a căror situație se poate schimba de la un minut la altul. 

 

 

×
x close